Reattore RaM1

Prima Accensione Reattore a Metamorfosi nucleare

Il 15 Luglio 2024, è stata effettuata con successo, la prima accensione del Reattore a Metamorfosi nucleare RaM1.

Il reattore con l'Ing. Domenico Bassani 

	Видео с русскими субтитрами
	Video with English subtitles
	Video con sottotitoli in italiano
	Vidéo sous-titrée en français
	Video cu subtitrare in romana
	Video mit deutschen Untertiteln

Noua știință nucleară

o metodă nouă pentru o fizică nouă

În anii '90 ai secolului trecut, doi fizicieni italieni, Fabio Cardone și Roberto Mignani, au început să dezvolte o nouă teorie fenomenologică, care să ia în considerare limitele de valabilitate ale Invarianței Locale Lorentz (LLI). Această simetrie (invarianța sub transformarea Lorentz) a constituit baza tuturor teoriilor fizice, chiar din primele două decenii ale secolului trecut, când Albert Einstein a publicat teoria relativității si a scris cel de-al doilea postulat privind constanța vitezei luminii, ca o condiție prealabilă generală, mereu valabilă în orice domeniu al fizicii. Există mai multe tentative teoretice de a anticipa încălcarea ei, însă, începe cu prejudecata că limitele acestei simetrii trebuie să se fie căutate în energii foarte mari, care din păcate, nu pot fi atinse într-un experiment de laborator. În schimb, cei doi fizicieni de mai sus, s-au bazat pe fenomenologie, pentru a permite Naturii (Fizicii) să sugereze cum să caute astfel de limite. Ei au deformat tensorul metric Minkowskian din Teoria Specială a Relativității lui Einstein, folosind  un parametru E cu dimensiunile unei energii E, analizând prin acest tensor diferite experimente (pentru cele patru interacțiuni fundamentale), ale cărui rezultate au arătat un fel de anomalie față de previziunile teoretice ale invarianței lui Lorentz. Din aceste experimente au cuantificat parametrul E al teoriei, descoperind expresiile matematice ale tensorului metric, ca funcție de energie și fenomen fizic considerat. Acest lucru le-a permis să facă previziuni care au putut fi controlate de experimente. În special, în ceea ce privește interacțiunea  fundamentală  hadronică, mai cunoscută sub numele de forță nucleară tare, teorie care prevede că este posibilă concentrarea unei cantități de energie mai mare sau egală cu 367,5 GeV într-un volum microscopic și într-un interval de timp foarte scurt,  permițând activarea de noi tipuri de fenomene nucleare. Aceste previziuni au determinat cercetarea științifică să pună în aplicare teoria, proiectând și realizând ulterioare experimente care să valideze rezultatele. Fenomenul satisface potențialul celor trei condiții în materie de spațiu – timp, energie și cavitație, respectiv nucleația și ulterior colapsul brusc și violent al bulelor de gaz dintr-un lichid supus la ultrasunete.